Un tren lung ne pare viața

Un tren lung ne pare viața,

Ne trezim în el mergând,

//:Fără ca să ne dăm seama

Unde am urcat și când.://

Fericirile sunt halte,

Unde stăm câte-un minut,

//:Până când ne dăm noi seama

Sună, pleacă, a trecut.://

Iar durerile sunt stații

Lungi, de nu se mai sfârșesc

//:Și, în ciuda noastră parcă,

Tot mai multe se ivesc.://

Mulți copii voioși se urcă,

Câți în drum am întâlnit;

//:Iar câte-un bătrân coboară

Trist și gol, și istovit.://

Vine-odată însă vremea

Să ne coborâm și noi,

//:Ce n-am da atunci, o clipă

Să ne-ntoarcem înapoi?://

Dar pe când privim în urmă,

Plângem timpul ce-a trecut,

//:Iată gara veșniciei,

Am trăit și n-am știut.:/