Ce ar fi făptura mi fără Tine

Ce-ar fi făptura-mi fără Tine,

Mântuitorul meu slăvit?

Ce-aș fi, de n-ai fi Tu în mine

Cu harul Tău nemărginit?

Aș fi un bulgăre de gheață,

Un chip de humă fără viață,

O stâncă-nvăluită-n ceață

Și-o noapte fără dimineață.

Aș fi un far fără lumină,

Aș fi pustiu nemărginit,

Cu șerpi și scorpii ce-nvenină,

Cu vânturi fără de sfârșit.

Aș fi o albie uscată,

Pe unde-a fost un râu odată,

O frunză smulsă și purtată

Fără de scop, prin lumea toată.

Așa aș fi, dar slavă Ție!

Tu-mi ești a vieții bogăție,

Comoara harurilor vie

Ce mă inundă pe vecie;

Eu n-aș ști azi ce-i strălucirea

Vieții-n mii și mii de fețe

Și n-aș fi cunoscut iubirea

Cu-nfiorări și frumusețe.

De n-ai fi fost Tu, Bunătate,

Începătorule a toate,

Cu taine-adânci și minunate,

Ce totul vrea și totul poate.

Tu m-ai suit în slăvi divine

Din locu-ntunecatei tine,

Isuse, sunt ce sunt prin Tine

Și-acum, și-n veacul care vine